Ego-ul la români

      În fiecare zi mă trezesc în aceeași societate românească, care pentru mine este în continuare un mister, aș risca să spun că este în perpetuuă depravare. Mă trezesc cu speranța că oamenii, așa peste noapte, s-au schimbat și chiar își vor da silința pentru a face ceva real, palpabil. Mi s-a mai spus că sunt inocent și chiar idealist, dar încă mai sper să trăiesc acele zile în care românul se va trezi, în adevăratul sens al cuvântului. Nu înțeleg de ce, deși suntem loviți și furați din toate cotloanele, continuăm să ne lovim și între noi?! Debordăm de o răutate gratuită, considerând în mod eronat că se cuvine să fie așa. Probabil că educația binelui ne lipsește cu desăvârșire, iar principiile care ne ghidează în viață sunt mai mult decât deformate și bolnăvicioase, dacă nu chiar lipsă la inventar.

       În timpurile și vremurile de azi suntem așa de ocupați cu partea materială că uităm ce mult înseamnă factorul uman și omul ca exponent al societății în orice domeniu, uităm să dăm atenție celui de lângă noi, folosindu-l pentru a ne îndeplini nevoile imediate. Atitudinea pe care chiar și orice angajator o adoptă, fie el de stat sau privat, aceea de a considera omul o cifră, o unealtă, este foarte repede împrumutată de omul de rând care, de multe ori neavând alternativă consideră că este normal să copieze. De ce să nu sufere și celălalt, când eu am trecut prin aceste chinuri?! De ce să nu mă simt astfel superior, precum un faraon care poate decide soarta sclavilor lui?! Da, este un sentiment cu care fiecare își hrănește orgoliul făcând să-i pulseze în vene "toată cunoașterea universului". Suntem atât de mici și de neînsemnați în acele momente și nu realizăm acest lucru datorită  "măreției" ce se naște în ochii și sufletul nostru.

         Avem talentul să-i călcăm în picioare pe ceilalți fără a ne păsa de tragediile pe care le putem produce, doar din dorința de "a muri și capra vecinului". Nu mai ținem cont de sentimente și bunele intenții și ce reprezintă ele pentru fiecare, nu mai ținem cont de condiția umană și tot ce derivă din ea. Uităm astfel că suntem ființele cele mai avansate de pe glob, așa cum ne place să spunem, uneori având un comportament de animale preistorice.

           Mă intrigă faptul că suntem într-o permanentă competiție cu noi și cu ceilalți, iar regulile fair-play-ului au fost uitate. Până și în urma unui simplu joc de cărți câștigat emanăm un orgoliu bolnav, încercând să ne dominăm asistența. Suntem atât de prinși în cotidian căci în momentul în care ne vom trezi vom constata că este prea târziu. Sper că vom realiza totuși cât de mult contează cel de lângă noi.